Alimente toxice pentru pisici

Așa cum am mai spus de nenumărate ori, pisicile sunt creaturi curioase, iar una dintre cele mai mari curiozități ale lor sunt desigur alimentele umane gustoase. Dar, unele alimente umane pot fi dăunătoare, toxice și chiar letale pentru pisici.

Mâncarea umană care a fost lăsată pe masă, pe tejghea, în chiuvetă sau fie ea încă fierbinte pe aragaz, este dintr-o dată un must-have în ochii pisicii tale, mai ales dacă are un miros ademenitor. Pisicile își vor pune labele pe mâncarea ta, îți vor fura bucățile de carne din farfurie când nu te uiți, îți vor gusta băuturile nesupravegheate, și apoi își vor linge labele în fața ta ca niște experți șmecheri ce sunt. Cerșitul foarte drăgălaș în schimbul mâncării este acum una dintre abilitățile speciale pe care le poate avea o pisică, care le câștigă răsplata cu o mostră din ceea ce mănânci tu, chiar dacă în final nici măcar nu îi place.

Știm cu toții că o masă cu o pisică arată așa.

masa cu o pisica

Dar înainte de a-i da pisicii tale să guste din mâncarea ta, asigură-te că aceasta nu conține niciunul dintre alimentele și ingredientele enumerate mai jos, pentru că acestea îi pot face pisicii tale foarte rău.

În acest articol, vei găsi TOATE alimentele umane dăunătoare pentru pisici și de ce sunt atât de periculoase pentru prietenii noștrii felini, plus câteva alimente umane pe care pisicile le pot mânca în siguranță, dar cu moderație.

15 Alimente interzise pentru pisici

Deși unele alimente umane pot fi consumate în siguranță de către pisici, felinele nu ar trebui să le consume în cantități mari, deoarece nu sunt alimente complete și echilibrate pentru pisici și le vor lipsi proteinele, grăsimile, vitaminele și mineralele necesare pentru o dietă sănătoasă pentru pisici.

Pisicile nu ar trebui să ingurgiteze alimente care conțin conservanți, coloranți alimentari artificiali, carbohidrați și legume, deoarece pisicile nu au enzimele necesare pentru a le digera, fiind carnivore obligate. Unele alimente pentru oameni conțin substanțe care pot cauza probleme grave cu sistemul digestiv și nervos al pisicilor tale. 

alimente daunatoare pentru pisici

Iată o listă cu cele mai comune alimente umane care sunt toxice, otrăvitoare sau dăunătoare pentru pisica ta:

  1. Ciocolata
  2. Alcoolul
  3. Aluat sau cocă cu drojdie
  4. Cofeină
  5. Ceapă și usturoi
  6. Struguri și stafide
  7. Pește crud
  8. Carne crudă și resturi de grăsime
  9. Oase
  10. Ouă crude
  11. Lapte
  12. Xilitol
  13. Nuci
  14. Avocado
  15. Apă de nucă de cocos

În plus, nu ar trebui să-ți lași pisica să mănânce prea mult ton sau eventual mâncare pentru câini, deoarece, chiar dacă nu sunt dăunătoare pentru pisici, ele nu conțin nutrienții de care pisica ta are nevoie pentru a avea o viață sănătoasă!

Și nu am inclus ceva în lista de mai sus, deoarece nu este vorba de un aliment, dar nu trebuie să îți lași NICIODATĂ pisica să înghită medicamente umane!

Există totuși unele alimente umane pe care pisicile le pot mânca în siguranță, dar cu moderație! Acestea sunt:

ce alimente umane pot manca pisicile

Am răspuns la câteva întrebări despre motivele pentru care aceste alimente umane sunt periculoase pentru pisici.

Ciocolata la pisici: Pot pisicile să mănânce ciocolată?

Nu. Pisicile nu ar trebui să mănânce niciodată niciun tip de ciocolată, fie ea neagră, albă, neagră sau neîndulcită, deși riscul de a mânca ciocolată pentru gătit și ciocolată neagră este mai mare decât de a mânca ciocolată cu lapte sau ciocolată albă. De ce? 

ciocolata la pisici

Toate tipurile de ciocolată conțin metilxantinele primare teobromină și cafeină, substanțe toxice care pot duce la aritmii cardiace (bătăi neregulate ale inimii) care îi pun viața în pericol, disfuncții ale sistemului nervos central și chiar moartea pisicilor, dar teobromina se găsește în cantități mai mari în ciocolata neagră și neîndulcită.

Aflați toate pericolele intoxicației cu ciocolată la pisici în articolul nostru: Este ciocolata toxică pentru pisici?

Pisicile pot consuma alcool?

Nu. Animalele de companie nu ar trebui să aibă acces la alcool, fie că este vorba de vin, bere sau orice altceva ce le place oamenilor să consume. În funcție de cantitatea ingerată, intoxicația cu alcool poate provoca tot felul de probleme la pisici, de la vărsături și diaree până la dezorientare și dificultăți de respirație, leziuni hepatice și cerebrale grave, comă și moarte.

pot pisicile consuma alcool?

Alcoolul este foarte periculos pentru pisici, deoarece este ușor de absorbit de organism și chiar și în cantități mici, cum ar fi 1 linguriță, pot răni grav sau ucide o pisică. Ține-ți departe de pisică toate tipurile de alcool, cum ar fi berea, vinul și băuturile spirtoase, și, de asemenea, ai grijă și la alimentele care conțin alcool, cum ar fi oțetul, anumite sosuri marinara, prăjiturile îmbibate cu rom, brânzeturile cu aromă de vin, unele mărci de muștar Dijon, trufele de ciocolată umplute cu lichior și aluatul crud cu drojdie.

Dacă ești un proprietar de animale de companie responsabil, te rugăm să te gândești mai bine înainte de a-i da alcool animalului doar pentru că ți se pare distractiv!

Este crucial să contactezi un medic veterinar dacă crezi că pisica ta a consumat alcool.

Join our community of furends!
DON'T FURGET TO SUBSCRIBE!

Get the latest news articles and 'tails' of the cat world straight to your in-box  🙀

Invalid email address
You can unsubscribe at any time, but we are pawsitive you will not want to!

Pot mânca pisicile aluat cu drojdie?

Nu. Aluatul sau coca crudă cu drojdie sunt periculoase pentru pisici, deoarece acestea poate crește și va fermenta în stomacul pisicii, eliberând alcool și dioxid de carbon, dilatând stomacul pisicii în acest proces. Întinderea stomacului poate fi dureroasă și, în funcție de cantitatea ingerată, poate provoca ruperea stomacului sau a intestinelor și, bineînțeles, intoxicația cu alcool menționată mai sus.

pot păisicile manca aluat?

Este cafeaua toxică pentru pisici?

Da, cafeaua este toxică pentru pisici, mai exact cofeina din cafea este toxică pentru pisici în cantități mari. Câteva limbi de cafea sau de ceai nu îți vor ucide pisica, dar 100-150mg de cafeină la un kg de greutate al pisicii tale va fi letal. Băuturile precum cafeaua, ceaiul, Coca-Cola și băuturile energizante consumate în cantități mari de către o pisică pot duce la otrăvirea cu cofeină, provocând agitație și neliniște, respirație rapidă, palpitații cardiace și spasme musculare. Cofeina se poate găsi, de asemenea, în ciocolată.

cafeaua la pisici

Există un conținut de 80 până la 135 mg de cofeină în 200 ml de cafea preparată, 115-175 mg de cofeină în 200 ml de cafea picurată și 45 până la 60 mg de cofeină într-o doză de espresso.

Pot pisicile să mănânce ceapă și usturoi?

Nu. Nu ar trebui să-ți lași pisica să consume niciun membru al familiei de legume allium, cum ar fi ceapa, arpagic, ceapa verde de primăvară, usturoiul, prazul, și eșalotul, deoarece acestea pot fi toxice și pot duce la anemie, tensiune arterială scăzută, probleme respiratorii și chiar la moarte

pisicile si ceapa

Dacă pisica ta da câteva limbi într-un sos pentru paste sau orice alt produs care conține ceapă crudă, pudră de ceapă, ceapă gătită sau deshidratată sau alte legume allium precum usturoiul acestea nu îi vor face rău pisicii, dar consumate într-o cantitate mare în comparație cu greutatea corporală a pisicii sau, consumate în cantități mai mici dar în mod regulat, ele pot provoca toxicitate, ducând la probleme gastrointestinale precum greață, salivare, iritații orale, dureri abdominale, vărsături și diaree.

În plus, ceapa și usturoiul conțin sulfoxizi și disulfuri care pot afecta celulele roșii din sângele pisicii tale. Globulele roșii transportă oxigenul în corpul pisicii, iar deteriorarea lor va duce la simptome de anemie, inclusiv gingii palide, letargie, creșterea ritmului cardiac, slăbiciune, respirație accentuată, leșin și moarte.

Substanțele chimice care se găsesc în unii dintre membrii familiei cepei de asemenea dilată sângele și împiedică sângele să se coaguleze, provocând scăderea tensiunii arteriale și relaxarea mușchilor inimii slăbind și mai mult livrarea de oxigen către organele pisicii tale.

Pisicile pot mânca struguri și stafide?

Nu. Strugurii, din motive încă necunoscute, provoacă insuficiență renală acută la unele pisici, nu numai la câini. Motivul toxicității rămâne nenumit, dar, se bănuiește că este conținut de pulpa fructului, nu de semințe. Orice produs obținut din struguri, cum ar fi stafidele și sultaninele, au același efect. Semne clinice includ oligurie (nu prea multă urină), sau anurie (incapacitatea rinichilor de a produce urină), letargie, greață, vărsături, diaree, anorexie și deshidratare.

Chiar și o cantitate mică, mai mult de 2 stafide, poate îmbolnăvi foarte tare o pisică, așa că, dacă pisica ta a mâncat stafide, sună-ți veterinarul cât mai curând posibil. Poți inversa începutul unei insuficiențe renale acute, dar dacă așteptați mai mult de 24 de ore poate fi prea târziu! 

strugurii la pisici

Între 6 și 12 ore de la ingestia de struguri sau stafide, animalul de companie afectat va începe să vomite sau să dezvolte diaree. Alte semne pot apărea în următoarele 12 ore, cum ar fi dureri abdominale, slăbiciune, deshidratare, letargie, anorexie și frisoane. După 24 de ore, apar semne de insuficiență renală oligurică sau anurică, care este cauza morții sau eutanasiei la câini, fiind posibil și în cazul pisicilor.

Unele pisici nu sunt afectate de ingestia de struguri sau stafide și pot tolera să le mănânce, dar cel mai bine este să nu țineți asemenea alimente la îndemâna pisicii tale să nu riști apariția problemelor renale.

Pentru un câine, cu o greutate estimată la 8,2 kg, consumul a 4-5 stafide a fost mortal. Așadar, dacă pisicile sunt afectate în același mod ca și câinii, consumul a până la 3 stafide poate fi fatal pentru o pisică adultă, medie, de 4,5 kg.

Dot, nu îmi dau seama de ce, adoră să mănânce stafide. Obișnuia să le aleagă special din bolul meu de snakuri și să le mănânce, lăsând laoparte toate celelalte snackuri din bol. Nu vă faceți griji, nu am mai lăsat-o să se joace sau să mănânce stafide de când am aflat că sunt atât de periculoase pentru pisici. Dar, a mâncat vreo 2-3 stafide la un moment dat, ceea ce ar fi putut fi mortal pentru ea, deoarece avea doar 2 – 2,7 kg la acel moment. Ea nu a avut niciun simptom. Am fost foarte norocoasă, dar m-am simțit atât de rău când am aflat că putea să moara! 

Pot să dau pește crud la pisică?

pisica si pestele crud

Da, pisicile pot mânca pește crud, dar este recomandat să nu o facă. În primul rând, nu este sigur pentru pisici să mănânce pește crud, deoarece acesta transportă bacterii dăunătoare în stomacul pisicii, inclusiv Clostridium, E. Coli (Escherichia coli) și Salmonella, care pot provoca boli gastrointestinale pe termen lung. În al doilea rând, majoritatea peștilor conțin tiaminază, o enzimă care descompune tiamina (vitamina B1) din organismul pisicii tale. După cum ai aflat din articolul nostru despre hrana pentru pisici, pisicile nu pot produce tiamina pe cont propriu și, fără ea, vor dezvolta probleme gastrointestinale, pierderea poftei de mâncare și probleme neurologice. Prin urmare, tiamina din peștele crud este un antinutrient atunci când este consumat de o pisică, expunându-ți pisicuța la riscuri inutile. 

Iată un video realizat de un veterinar cu o pisică care suferă de deficiență de tiamină, video pe care ar trebui să îl vezi înainte de a te gândi să îți pui pisica la o dietă cu pește proaspăt!

Dacă dorești să îi dai pește pisicii tale, te sfătuiesc să îl gătești mai întâi, de preferință fără arome artificiale, ierburi, uleiuri și condimente care pot deranja stomacul pisicii. De asemenea, am găsit câțiva pești care nu conțin tiaminază și pe care îi poți oferii în siguranță pisicii tale atunci când nu sunt cruzi:

  • Somon
  • Biban 
  • Cod de Atlantic
  • Anghilă
  • Păstrăv ( de mare, de lac și curcubeu)
  • Plătică
  • Șalău
  • Macrou (de Atlantic)
  • Moluște
  • Biban de mare
  • Știucă
  • Pește limbă de mare

Din nefericire, cel mai consumat pește, tonul, este cunoscut pentru faptul că conține tiaminază, la fel ca și anșoa, bibanul alb, somnul, heringul și sardinele

Pot să dau carne crudă la pisică?

Da, pisicile pot mânca carne crudă dacă aceasta a fost congelată sau liofilizată și apoi decongelată. Nu-i dați carne crudă pisicii tale, dacă tocmai ai cumpărat-o de la un măcelar neînregistrat și nu ați gătit-o încă. Carnea crudă poate conține bacterii care provoacă intoxicații alimentare atât la pisici, cât și la oameni, iar unele dintre ele, cum ar fi E. Coli și Salmonella, sunt chiar transmisibile la oameni. Simptomele intoxicației pot include vărsături, diaree și letargie.

Dacă te gândești să-ți treci pisica la o dietă crudă sau crudă făcută în casă află aici avantajele și dezavantajele acesteia.

carnea cruda la pisici

Este sigur să îi oferi pisicii tale hrană crudă din comerț, deoarece nu conține bacterii și este completă și echilibrată pentru pisica ta.

Pot să îi dau grăsime la pisică?

pot hrani pisica cu grasime

Nu. Resturile de grăsime gătite sau negătite sunt dăunătoare pentru pisica ta și sunt adesea asociate cu dureri de stomac, vărsături și diaree. Resturile de grăsime nu trebuie să fie folosite ca o gustare de răsfăț pentru pisica ta de fiecare dată când ai câteva resturi în farfurie după cină, deoarece pisica ta poate face pancreatită. O dietă obișnuită bogată în grăsimi este unul dintre principalii factori de risc pentru dezvoltarea pancreatitei la pisici. Cu cât pisica ta mănâncă mai multă grăsime, cu atât pancreasul ei lucrează mai greu, cantitatea de grăsime din sângele ei crește, ceea ce duce la obezitate și, în cele din urmă, la dezvoltarea pancreatitei acute sau cronice.

Pot pisicile să mănânce oase?

cum dai oase la pisici

Da, dar nu oase fierte. Deși oasele nu sunt dăunătoare pentru pisica ta din punct de vedere nutrițional, oasele gătite prezintă un potențial dăunător fizic pentru pisica ta. Oasele gătite sau fierte în special, se sparg și pot sufoca pisica și îi pot rămâne blocate în gura sau în gât. Oasele fierte devin fragile și se sparg mai ușor putând răni intern tractul digestiv al pisicii, tăindu-și drumul spre stomacul acesteia.

Pe de altă parte, oasele crude sunt benefice pentru sănătatea pisicii tale, mai ales dacă pisica ta are o deficiență de calciu. Oasele de carne crudă pot fi date unei pisici dacă sunt suficient de mari pentru a nu fi înghițite întregi, iar cele mai bune alegeri sunt gâturile, aripile și pulpele de pui crude și șoldurile de miel crude. De asemenea, poți adăuga oase măcinate în mâncarea pisicii tale pentru a evita eventualele leziuni interne provocate de oasele fierte sau poții să-i dai pisicii tale o zeamă de oase ( zeama de la oase fierte fără condimente ) pentru beneficiile colagenului.

Pisicile pot mânca ouă crude?

Nu. Pisicile nu ar trebui să mănânce ouă crude. Și nu doar din cauza riscului de Salmonella (deoarece doar unul din 20.000 de ouă crude conține Salmonella) sau E Coli, deoarece pisicile adulte sănătoase sunt rareori afectate de bacteria E. Coli, doar puii de pisică, pisicile în vârstă și pisicile cu un sistem imunitar compromis se pot îmbolnăvi de E Coli. Principalul motiv pentru care pisicile nu ar trebui să mănânce ouă crude este că albușul crud conține avidină, o enzimă care scade absorbția biotinei (vitamina B7). Biotina menține sănătatea pielii și a blănii unei pisici, și prin urmare, dacă îi dai în mod regulat pisicii tale ouă crude, îi poți provoca pisicii probleme cu pielea sau o blană sărăcăcioasă și rară.   

Pot să dau lapte la piscă?

pot sa dau lapte la pisica?

Nu, pisicile nu pot mânca lapte. Pisicilor adulte le lipsește enzima lactază care procesează lactoza din lapte, așa că pisicile adulte au intoleranță la lactoză. Hrănirea unei pisici cu produse lactate poate provoca vărsături și diaree.

Doar puii de pisică pot bea lapte, de preferință lapte de capră, deoarece sunt deja expuse la lactoză din laptele mamei lor timp de câteva săptămâni și o pot suporta fără probleme digestive. Este recomandat ca puii de pisică să aibă parte doar de laptele mamei lor. În plus, poții să le dai puilor de pisică un tip de lapte pentru pisici de la magazinul de animale de companie, în cazul în care pisicuții și-au pierdut mama și trebuiesc să fie hrăniți cu biberonul.

Pot pisicile să mănânce gumă de mestecat, acadele, bomboane sau Xilitol?

Pisicile nu ar trebui să mănânce gumă de mestecat sau Xilitol, chiar dacă nu este la fel de periculos ca și în cazul câinilor. Xilitolul este un zahăr alcoolic natural care se găsește în multe fructe și legume și este folosit ca îndulcitor într-o mulțime de alimente fără zahăr, gumă de mestecat, bomboane mentolate, bomboane normale și chiar unele alimente coapte. 

pot sa dau bomboane la pisica

La pisici, intoxicația cu Xylitol nu a fost raportată, dar dacă ar trebui să ghicesc, consumat prea mult, alcoolul de zahăr poate fi fermentat de către bacteriile intestinale și poate duce la gaze, balonare și diaree. Dar, în funcție de starea de sănătate și chiar de greutatea corporală a pisicii, ar putea duce de asemenea la intoxicație și la o posibilă insuficiență hepatică din cauza creșterii nivelului de insulină din sânge și da naștere unei hipoglicemii, mai ales dacă pisica este diabetică. Înghițirea a mai mult de 0,5 g de xilitol pe kg de greutate corporală crește foarte mult riscul de a dezvolta toxicitate hepatică la pisici. Și chiar dacă pisica ta ar putea să nu fie interesată să mănânce gumă de mestecat, s-ar putea să vrea să lingă niște mâncare cremoasă fără zahăr și îndulcită cu Xylitol. 

Pe de altă parte, la câini, Xylitolul poate provoca o scădere serioasă a nivelului de zahăr din sânge din cauza creșterii imediate de insulină, ceea ce poate duce la crize, convulsii și insuficiență hepatică care provoacă moartea, primele semne de intoxicație prezentând pierderea coordonării membrelor, vărsături și letargie.

Pot să dau la pisică nuci sau alune?

Nu. Pisicile nu pot mânca nuci, în special nuci de Macadamia, care s-au dovedit a fi toxice pentru animalele de companie, dar toxicitatea lor exactă este necunoscută, la fel ca în cazul strugurilor. Alte nuci, cum ar fi nucile sau nucile pecan, pot fi, de asemenea, toxice pentru pisici. Simptomele de toxicitate includ vărsături, letargie, hipotermie și tremurături. Ca să nu mai vorbim de faptul că nucile sunt bogate în grăsimi și uleiuri, ceea ce reprezintă o altă cauză a unui sistem digestiv deranjat. Dar nu am văzut niciodată o pisică interesată să mănânce nuci, așa-i?

Pot sa dau avocado la pisica?

Pisicile pot mânca o cantitate mică de pulpă de avocado, dar nu ar trebui să mănânce pielea (sau sâmburele), deoarece aceste părți din fructul de avocado conțin persină, o substanță ușor toxică pentru pisici și câini. Pe de altă parte pisicile nu ar trebui să mănânce avocado, deoarece este bogat în grăsimi și acestea pot deranja stomacul pisicii și pot provoca vărsături, diaree sau obstrucția scaunului. Evită să îi dai avocado pisicilor cu afecțiuni preexistente de gastrită și pancreatită, altfel poți risca revenirea inflamației pancreatice pentru pisicile afectate. 

Așadar, dacă pisica ta este interesată, este sigur să-i dai să guste puțin din pulpa de avocado, nu mai mult de o lingură amestecată în mâncare, dar nu ar trebui să îți lași NICIODATĂ pisica să mănânce sos de guacamole, deoarece acesta conține ingrediente toxice, cum ar fi ceapă și cel mai probabil usturoi.

Pisicile pot mânca nucă de cocos?

pot sa dau nuca de cocos la pisica

Nuca de cocos nu este toxică pentru pisici, dar oferită în mod regulat este nesănătoasă. Pulpa de nucă de cocos are un conținut ridicat de grăsimi vegetale și poate provoca diaree, la fel ca și laptele și uleiul de nucă de cocos, iar administrate frecvent unei pisici pot duce la creșterea în greutate, boli ale ficatului gras și pancreatită. Pe de altă parte, apa de nucă de cocos, deși nu este bogată în grăsimi, conține prea mult potasiu pentru pisici și poate provoca hiperkaliemie/hiperpotasemie, un exces toxic de potasiu care acidifică sângele pisicii și poate provoca leziuni cardiace. Nu ar trebui să le dai produse din nucă de cocos pisicilor cu un stomac sensibil, cu diabet sau alte afecțiuni, cum ar fi bolile hepatice sau renale. Este recomandat să nu lași animalele de companie să bea apă de nucă de cocos.

Uleiul de nucă de cocos în schimb poate fi folosit în mod diferit pentru a fi benefic pisicii tale. Datorită vitaminei E și a conținutului ridicat de grăsimi, uleiul de cocos poate fi un bun descărcător de păr, ce înmoaie nodurile și oferă o blană sănătoasă pisicii, sau poate fi folosit pe pielea iritată având un efect calmant și hidratant pentru feline.

Este tonul bun pentru pisici?

Este ton-ul bun pentru pisici?

Da, pisicile pot mânca ton, dar nu zilnic și, de preferință, nu crud. O dietă normală cu ton este dăunătoare pentru pisica ta, deoarece nu conține toți nutrienții de care are nevoie o pisică și poate duce la malnutriție. Tonul crud conține tiaminază și, dacă este administrat regulat pisicii tale va provoca deficiență de tiamină și o posibilă otrăvire cu mercur. Poții oferi în siguranță ton gătit pisicii tale ca o gustare de răsfăț din când în când. 

Pot să dau mâncare pentru câini la pisică ?

pot sa dau mancare de caine la pisica

Mâncarea pentru câini nu este otrăvitoare pentru pisici și o gustare ocazională de mâncare pentru câini nu îi va face rău pisicii tale, dar nu îi da mâncare pentru câini pisicii tale ca înlocuitor al hranei pentru pisici. Dacă pisicuța ta ar mănâncă numai hrană pentru câini, aceasta va face ca pisica să fie grav subnutrită, deoarece hrana pentru câini nu include un conținut ridicat de proteine, vitamine, minerale, taurină și acizi grași de care o pisică are nevoie în dieta sa zilnică.

Pot să îi dau pisicii mele medicamente pentru oameni?

Nu. Nu trebuie să îi dai niciodată pisicii tale medicamente pentru oameni. Medicamentele umane, chiar și în doze mici, pot fi extrem de dăunătoare și toxice pentru pisici. Consumul unui medicament prescris pentru uz uman este cea mai frecventă cauză de otrăvire la pisici, chiar și simplele analgezice obișnuite, cum ar fi ibuprofenul sau paracetamolul, pot fi mortale pentru o pisică.

pot sa dau medicamente umane la pisica?

Cele mai rele și potențial otrăvitoare medicamente de uz uman pentru pisici sunt:

  • Paracetamol – doar o singură tabletă poate afecta celulele roșii din sângele pisicii
  • Ibuprofen și alte pastile antiinflamatoare – una sau două tablete pot provoca ulcere stomacale și intestinale grave la pisici, și chiar insuficiență renală. 
  • Aspirină
  • Antidepresive – ele pot provoca probleme neurologice grave, cum ar fi sedare, incoordonare, tremurături și convulsii.
  • Pilule contraceptive
  • Xanax, benzodiazepine și alte pastile pentru somn
  • Medicamente pentru colesterol
  • Hormoni tiroidieni
  • Medicamente pentru tulburare de deficit de atenție și ADHD, 
  • Blocante Beta

Ține alimentele otrăvitoare departe de lăbuțele pisicii tale!

Pentru a-ți împiedica pisica să mănânce orice alimente umane dăunătoare și toxice pentru feline, am adunat câteva sfaturi utile pentru tine:

  • Ține alimentele dăunătoare pisicilor în recipiente de depozitare sigilate. 
  • Păstrează alimentele periculoase pentru pisici departe de raza de acțiune a pisicii, chiar în dulapuri încuiate, dacă este necesar.  
  • Învață-ți pisica să nu sară pe tejghea sau pe mese în timp ce gătești sau mănânci.
  • Nu-i da pisicii să mănânce resturi de la masă. 
  • Asigură-te că nu ai vase murdare lăsate în chiuveta din bucătărie sau alimente pe care pisica le poate linge sau mânca. 
  • Păstrează coșurile de gunoi mereu acoperite.
  • Oferă pisicilor alimente umane care sunt permise doar ca un răsfăț și nu foarte des, pentru a preveni orice tulburare de stomac sau dezechilibru nutrițional. 
  • Dacă îi dai hrană crudă pisicii tale, asigură-te că respecți toate recomandările de siguranță și ceri sfatul unui medic veterinar nutriționist.

Ce trebuie să faci dacă pisica ta a mâncat mâncare otrăvită?

Dacă credzi că pisica ta a consumat orice fel de alimente toxice pentru feline sau dacă ai văzut cu ochii tăi că pisica a mâncat ceva otrăvitor, apelează-ți imediat medicul veterinar personal pentru o programare sau orice alt medic veterinar din apropierea casei tale dacă pisica a înghițit o cantitate mare de substanță sau de hrană dăunătoare.

Dacă este posibil, ia cu tine produsul pe care l-a ingerat pisica sau ambalajul produsului pentru a-l ajuta pe veterinar să stabilească un diagnostic mai precis, după ce a aruncat o privire la ingredientele enumerate pe etichetă.

În unele cazuri, ingerarea unei cantități mici de hrană periculoasă ar putea să nu provoace o problemă gravă de sănătate, dar o cantitate mare ar putea necesita un tratament urgent, cum ar fi fluide intravenoase, analize de sânge și monitorizarea funcțiilor organelor până la trecerea simptomelor.

Cu alte cuvinte

Orice hrană care nu este formulată special pentru pisici, ce sunt precum știi carnivore obligate, poate provoca probleme ale sistemului digestiv, cum ar fi vărsături, diaree, pierderea poftei de mâncare și intoxicații alimentare, așa că ține toate alimentele umane periculoase pentru pisici departe de pisica ta și, înainte de a-i da orice aliment uman pisicii tale să guște, asigură-te că este sigur pentru a fi consumat de feline. Mai bine să fii în siguranță decât să îți pară rău.

Dacă ști alte alimente umane periculoase pentru pisici despre care ar trebui să știm și pe care trebuie să le adăugăm la lista noastră, vă rugăm să ne lăsați un comentariu mai jos sau nu ezitați să ne contactați pe email. Ne-ar face plăcere să auzim părerea ta.

Vă dorim o zi purrfecta!

Join our community of furends!
DON'T FURGET TO SUBSCRIBE!

Get the latest news articles and 'tails' of the cat world straight to your in-box  🙀

Invalid email address
You can unsubscribe at any time, but we are pawsitive you will not want to!
We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

thatsmeow.com
Logo
Enable registration in settings - general